Campania „Împarte o carte - Împarte sănătate” revine!
- 97 просмотров
Credem că poveștile, poeziile și povestirile sunt cele care pot aduce culoare în viața celor mici, dar și a celor mari, și-i pot ajuta să se însănătoșească într-un timp mai scurt. Iată de ce, USMF „Nicolae Testemițanu” reia în acest an campania Împarte o carte - Împarte sănătate! prin care își propune să facă perioada de spitalizare a copiilor mult mai interesantă și captivantă prin intermediul lecturii, fapt care se va răsfrânge benefic asupra procesului de însănătoșire.
În acest context, în perioada 15 februarie-1 aprilie, vă îndemnăm să donați cărți, noi sau din colecția personală, pentru copiii internați în Clinica „Emilian Coțaga” a IMSP Institutul Mamei și Copilului, care pot petrece aici o perioadă de până la câteva săptămâni. Sunt bine-venite cărțile de povești, basme și povestiri, cele de poezii, romanele, enciclopediile, cărțile de colorat și cele de dezvoltare personală, potrivite pentru copii de diferite vârste. Donațiile vor ajunge la destinație în data de 7 aprilie curent, de Ziua Mondială a Sănătății.
Pentru comoditate, au fost stabilite mai multe puncte de colectare:
Departamentul Comunicare și Relații Publice, Blocul didactic central, bir. 117 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165);
Centrul de Informare Infomedica nr. 1, Blocul didactic central, bir. 112;
Centrul de Informare Infomedica nr. 2, Blocul didactic nr. 2, et. III (str. Mălina Mică, 66);
Centrul de Informare Infomedica nr. 3, Spitalul Clinic Republican, et. III (str. N. Testemițanu, 29);
Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, Laboratorul de Cercetări Științifice, bir. 301 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165);
Căminele nr. 1, 2, 3, 8, 10, 11 și 17, în biroul administratorului (între orele 16:00 și 21:00).
În plus, în fiecare cămin, studenții sunt îndemnați să colecteze maculatură, care va fi ulterior transmisă la reciclare, iar din banii obținuți în schimb vor fi procurate cărți și jocuri educative pentru copiii din Clinica „Emilian Coțaga”.
În acest an, acțiunea este realizată în colaborare cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină. Campania „Împarte o carte - Împarte sănătate” a fost lansată în 2014 de Departamentul Comunicare și Relații Publice, când au fost adunate cărți pentru copiii internați la Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii