Doi studenți-doctoranzi ai USMF „Nicolae Testemițanu” au primit burse de merit din partea Guvernului
- 87 просмотров
Maria Carabajiu (Pașalî), studentă-doctorandă în anul III, specialitatea Reumatologie, și Doina Fosa, studentă-doctorandă în anul III, Chirurgie, au primit Bursa de excelență din partea Guvernului Republicii Moldova, în valoare de 2500 de lei fiecare.
În anul 2018, executivul a aprobat acordarea studenților-doctoranzi a șapte burse de excelenţă şi alte șase burse nominale (pe domenii) a câte două mii de lei.
La concurs au participat 21 de studenți-doctoranzi din cadrul a șase instituții de învățământ, care oferă studii superioare de doctorat. Dosarele au fost evaluate de cinci grupuri de experți, selectați conform domeniului științific și programelor de doctorat prezentate.
Pentru a spori pe viitor rata de participare la concurs, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a propus repartizarea proporţională a burselor între cele șase domenii ştiinţifice stabilite, precum și acceptarea dosarelor studenților-doctoranzi care-și fac studiile cu frecvență redusă și a celor care achită taxa de studii.
Aducem sincere felicitări învingătorilor și le urăm multă baftă și noi performanțe în continuare!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii