Dezvelirea basoreliefului academicianului Vasile Anestiadi
- 211 просмотров
Înveşnicirea memoriei înaintașilor noștri a devenit deja o frumoasă tradiție pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Ne referim la acele personalități notorii, care au pus temelia învăţământului superior medical, a catedrelor şi a corpului profesoral-didactic autohton, au contribuit la dezvoltarea ştiinţelor medicale moldave şi la formarea cadrelor medicale pentru sistemul național de sănătate, au creat şcoli ştiinţifice în cele mai diverse domenii ale medicinei autohtone şi au dezvoltat asistenţa medicală specializată, salvând mii de vieţi omeneşti și ocupându-şi locul binemeritat printre cei mai devotaţi fii şi fiice ai neamului şi Alma Mater. Printre acestea se numără și regretatul Vasile Anestiadi – doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, rector al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău timp de 23 de ani, ulterior - rector viager al USMF „Nicolae Testemițanu”, figură proeminentă în cultura spirituală a țării.
Astăzi, 4 mai - zi în care ilustrul savant ar fi împlinit 90 de ani de la naștere, comunitatea universitară a organizat un eveniment comemorativ, marcat prin dezvelirea basoreliefului academicianului Vasile Anestiadi. Sculptura a fost montată pe frontispiciul Blocului morfologic al USMF „Nicolae Testemițanu”, în care Domnia Sa a fondat și și-a desfășurat activitatea la Catedra de morfopatologie.
La ceremonie au fost prezenți președintele Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe Duca, reprezentanții administrației Universității, rude, prieteni și colegi, cadre științifico-didactice, studenți, rezidenți și alti invitați.
Rectorul Ion Ababii a menționat că „Vasile Anestiadi a fost reprezentantul unei generații de medici și savanți iluștri, pedagogi de o vastă rezonanță, o generație care a trecut prin război, foamete și multe nedreptăţi sociale. Această pleiadă de personalităţi remarcabile constituie mândria noastră naţională, cărora le datorăm bunul nume al Universității. Academicianul Vasile Anestiadi a fost fondatorul şcolii ştiinţifice de morfopatologie din Republica Moldova, reprezentanții căreia au realizat succese importante atât în ştiinţă, cât şi în activitatea profesională. Profesor de vocaţie, competent și erudit, Vasile Anestiadi a cultivat studenților și discipolilor săi spiritul muncii, dragostea de carte şi de cercetare ştiinţifică, dedicându-și practic întreaga carieră medicinei, unde a atins toate treptele ierarhice posibile”.
Academicianul Ababii a accentuat faptul că, în anul 1965, Comitetul Unional al Învăţământului superior a acordat Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, condus de Vasile Anestiadi, categoria întâi şi i-a încredinţat în calitate de experiment formarea specialiştilor medici prin subordinatură şi internatură. Graţie efortului personalului științifico-didactic şi studenților, sub conducerea rectorului Vasile Anestiadi, Institutul, astăzi USMF „Nicolae Testemiţanu”, s-a impus ca fiind una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior medical din fosta Uniune. Acest fapt a favorizat crearea premiselor de reorganizare a Institutului în universitate: pregătirea și susţinerea tezelor de doctor și de doctor habilitat în științe medicale, consolidarea cadrului profesoral-didactic și a patrimoniului instituției ș.a.
Președintele AȘM Gheorghe Duca a afirmat că Vasile Anestiadi a fost o personalitate de înaltă ținută civică și verticalitate, un militant activ pentru cauza comună și idealurile neamului nostru. „A reușit foarte multe în viață. Era foarte activ, avea un mare talent. La vârsta de 27 de ani susține teza de doctor în științe medicale, la 35 de ani pe cea de doctor habilitat și devine rector al Institutului de Medicină, iar la vârsta de 37 de ani a fost ales membru al Academiei de Ştiințe a Moldovei”, a menționat Gheorghe Duca.
Academicianul Gheorghe Ghidirim a accentuat că „valoroasa moștenire științifică, ideile și năzuințele profesorului Vasile Anestiadi continuă să trăiască prin discipolii și colegii săi. Chipul luminos al profesorului se va păstra veşnic viu în memoria noastră, a celor care l-am cunoscut, am avut fericita ocazie de a activa împreună cu Domnia Sa”.
Cu omagii au venit și profesorul Ieremia Zota, Catedra de morfopatologie, discipol și coleg, membru corespondent al AȘM; profesorul Boris Topor, șef al Catedrei de anatomie topografică și chirurgie operatorie; discipolul Ilie Țiple, care au vorbit despre viața și activitatea regretatului savant, subliniind calitățile remarcabile, dar și faptul că, în cele mai vitrege timpuri, Domnia Sa a salvat de la devastare, ruinare totală și dispariție Complexul Monastic Mihalcea Hîncu, care a fost trecut sub patronajul Institutului de Medicină.
Activitatea multilaterală prodigioasă a academicianului Vasile Anestiadi a fost înalt apreciată cu multiple distincții de stat, printre care ordinele „Insigna de Onoare”, „Prietenia
Popoarelor”, „Gloria Muncii”, „Drapelul Roşu de Muncă”, „Ordinul Republicii”, numeroase medalii naționale și internaționale.
Om de o deosebită cultură și inteligență, Vasile Anestiadi s-a dedicat activității sale până la sfârșitul vieții, plecând spre cele veșnice în ziua de 13 noiembrie 2014.
Acest eveniment de suflet rămâne un model demn de urmat pentru viitoarele generaţii, care sperăm să menţină, să dezvolte şi să multiplice în continuare valoroasele tradiţii ale Alma Mater şi ale medicinei autohtone, la fondarea cărora un prinos deosebit a avut profesorul Vasile Anestiadi.
Basorelieful distinsului savant și profesor a fost realizat de consăteanul său, plasticianul și arhitectul Leonid Popescu.
Evenimentul a fost transmis live și este accesibil pe: https://www.privesc.eu/Arhiva/82083/Dezvelirea-basoreliefului-academicianului-Vasile-Anestiadi
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii