Cooperarea moldo-chineză ia amploare la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 123 views
În scopul realizării activităților din cadrul parteneriatului moldo-chinez, în perioada 29 mai-11 iunie curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este vizitată de o delegație din China de la Universitatea de Medicină Chineză din Gansu, în componența profesorilor Wang Yali, Deng Yi, Wu Yuhong, Chen Yanwen, Liu Yongqi, Mao Zhongnan, Xie Wangjun, Ning Yanmei, Cui Zhijia și Wang Jing.
Marți, 30 mai, delegația chineză a avut o întrevedere cu Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, prorectori, decani, prodecani și șefi de subdiviziuni. În cadrul întrunirii academicianul Ion Ababii le-a povestit oaspeților despre istoria Universității și principalele direcții de activitate ale instituției (instruire, cercetare, activitate clinică și cooperare internațională). „Acest proiect pe care-l avem cu Universitatea Dumneavoastră, ne inspiră optimism. Colegii din China mereu se împărtășesc cu experiența lorpentru a ne familiariza mai profund cu acele forme de diagnostic și tratament care pe parcursul a 5000 de ani se folosesc cu succes în China”, a menționat rectorul.
La rândul lor, profesorii din China au spus că au rămas foarte impresionați de istoria bogată a USMF „Nicolae Testemițanu”, care are peste 71 de ani de activitate rodnică, menționând că unele idei și proiecte implementate aici sunt atât de interesante încât ei intenționează să le aplice și în instituția lor. „Chiar dacă ne aflăm de câteva zile în Moldova, noi deja am văzut nivelul de pregătire în cadrul Universității Dumneavoastră, care este unul foarte înalt”, a menționat unul dintre profesorii chinezi.
Subiectul principal al întrunirii a fost implementarea medicinei tradiționale chineze în Republica Moldova, care, potrivit specialiștilor autohtoni, necesită a fi inclusă în politica de recuperare a pacienților după sistemul european, principalele metode fiind acupunctura, terapia manuală, fitoterapia ș.a.
Rectorul a venit cu propunerea către partenerii din China să înceapă colaborarea în domeniul fitoterapiei, în special în realizarea în comun a cercetărilor asupra plantelor medicinale din cele două țări. În acest context, profesorii chinezi, au menționat că în cadrul parteneriatelor se ține neapărat cont de legislația privind folosirea plantelor medicinale tradiționale chineze pe teritoriul țării respective. Prin urmare, dacă politica țării are anumite restricții, atunci plantele chineze pot fi folosite doar pentru uz extern, cum ar fi: aplicații pentru articulații, maladii gastrointestinale ș.a.
Reprezentanții Universității noastre le-au organizat o vizită partenerilor la Centrul Științific de Cultivare a Plantelor Medicinale, care este un lot experimental de plante medicinale din țara noastră.
În cea de-a doua zi, 31 mai, profesorii chinezi au organizat un workshop, unde au abordat medicina tradițională chineză în dereglările de deglutiție și ale refluxului gastro-esofagian și au prezentat avantajele acupuncturii, moxoterapiei și manipulațiilor în procesul de recuperare al unui pacient. Evenimentul s-a desfășurat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.
Vizita delegației chineze este efectuată în baza acordului bilateral semnat anul trecut de către ambele instituții și se va încheia în data de 11 iunie curent. Menționăm că aceștia vor participa la inaugurarea Centrului Universitar de Reabilitare Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu”, care va avea loc în data de 5 iunie.
[nggallery id=552]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii