Bilanțul activității de cercetare și inovare în 2021
- vizualizări: 1872
Anul 2021 a fost marcat de numeroase realizări în activitatea de cercetare și inovare a Universității de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu. Recent, la ședința Senatului universitar, academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a făcut un bilanț al performanțelor obținute în domeniu în perioada de referință.
Potrivit profesorului Groppa, la baza acestora s-a aflat Strategia de fortificare a domeniului Cercetare și Inovare la USMF „Nicolae Testemițanu” pentru perioada 2020-2030 cu mottoul educația prin cercetare și Planul de acțiuni privind implementarea acesteia. Documentele respective sunt axate pe următoarele obiective strategice: modernizarea structurii sectorului de cercetare, transformarea infrastructurii de cercetare în una contemporană, implementarea principiului instruire prin cercetare, internaționalizarea procesului de cercetare, fortificarea transferului tehnologic al rezultatelor cercetărilor, sporirea vizibilității cercetărilor realizate, sporirea calității rezultatelor științifice și protecția proprietății intelectuale.
În acest sens, anul trecut la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a fost depus Programul de îmbunătățire a învățământului superior, ce prevede crearea unităților de medicină moleculară și de medicină personalizată.
De asemenea, în contextul organizării Biobăncii populaționale a fost elaborat proiectul de lege cu privire la biobancă și înaintat spre avizare și aprobare. Totodată, a fost câștigat Proiectul național de creare a Registrului de evidență informațională a bio-specimenelor în cadrul Biobăncii și a fost depus pentru concurs proiectul Twinning for advancing the level of excellence of the biomedical research in Moldova în parteneriat cu Centrul de Medicină Moleculară din Berlin (Germania) și Universitatea de Medicină din Graz (Austria).
În același timp, a fost lansat Programul de formare avansată în domeniul bioinformaticii și medicinei computaționale pentru studenți, medici-rezidenți, studenți-doctoranzi și cadre didactice. Cursanții vor efectua un stagiu practic de 3 luni, fiind integrați în proiecte internaționale de bioinformatică la Universitatea din California de Sud, SUA, având oportunitatea de a fi angajați în Laboratorul de bioinformatică al Universității, ce va fi creat în cadrul Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate.
În 2021 s-a pus accent pe revitalizarea coordonării activității de cercetare a studenților, fiind fortificate cercurile științifice pentru studenți și medici-rezidenți. În aceeași perioadă, au fost susținute 18 teze de doctor și 3 teze de doctor habilitat în științe medicale.
Pe segmentul colaborării internaționale au fost intensificate parteneriatele cu Germania, Slovenia și Serviciul german de Schimb Academic DAAD. Totodată, a fost lansată inițiativa de creare a Rețelei Diasporei Științifice Medicale a Republicii Moldova – DiaMed, fiind semnat Acordul de colaborare între Universitate și Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat. În acest context, USMF Nicolae Testemițanu a participat la Congresul Diasporei și a desfășurat masa rotundă cu tema Rețeaua medicală DiaMed – Instruire prin cercetare în era internaționalizării. În parteneriat cu Tekwill a fost încheiat Memorandumul de înțelegere interinstituțional și a fost asigurată participarea la HealthTech Hackathon (trei echipe câștigătoare) și la Demo Day (o echipă câștigătoare și 3 startup-uri ce dezvoltă inovații în domeniul sănătății).
Respectiv, a fost intensificată colaborarea cu Centrul Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB) din Trieste, Italia, în contextul proiectului moldo-italian pentru consolidarea răspunsurilor la COVID-19 și alte epidemii, fiind secvențiate 25 de tulpini SARS-CoV-2 și organizată stagierea în virusologie moleculară a unui cercetător al universității noastre la ICGEB.
În contextul implementării principiului Științei deschise a fost elaborată și aprobată Strategia pentru Știința Deschisă a USMF „Nicolae Testemițanu” pentru perioada 2021-2026 în cadrul proiectului MINERVA, precum și Strategia resurselor umane pentru cercetătorii Universității.
A fost organizat concursul Impactul activității de cercetare – bazat pe criterii de performanță și reflectat prin indicele Hirsch și IF, rezultatele fiind anunțate în cadrul Galei Laureaților. De remarcat că Conferința științifică anuală „Cercetarea în biomedicină și sănătate: calitate, excelență și performanță” a întrunit participanți din 17 țări, 320 de moderatori și 220 de speakeri naționali și 4 speakeri internaționali.
Activitatea inovațională și de transfer tehnologic s-a materializat în 111 obiecte de proprietate intelectuală și 68 de acte de implementare, precum și 6 expoziții de cercetare și inovare, la care cercetătorii au obținut 19 premii speciale și 85 de medalii.
Academicianul Stanislav Groppa a accentuat că USMF „Nicolae Testemițanu” are un potențial științific înalt cu care trebuie să ne mândrim: „Universitatea educă personalități care s-au remarcat la nivel internațional, ocupă poziții importante și dirijează direcții științifice”.
Printre prioritățile pentru anul 2022 au fost enunțate: crearea Sistemului Informațional Managementul Cercetării și al Centrului interuniversitar de verificare a lucrărilor științifice pentru similitudini, în vederea combaterii fenomenului de plagiat, elaborarea Planului general de management al infrastructurii de cercetare și a Planului de management al Unității de Tehnologii Medicale Avansate, și a conceptului de lansare a Laboratorului de microbiologie și virusologie.
Prorectorul a subliniat necesitatea de implicare a fiecărei subdiviziuni universitare în dezvoltarea continuă a activității de cercetare și inovare, participarea cercetătorilor în proiecte naționale și internaționale și intensificarea procesului de încheiere a acordurilor de colaborare cu instituții de cercetare de peste hotare. Totodată, conducătorii de subdiviziuni științifico-didactice vor evalua rezultatele activității de cercetare în baza indicatorilor de performanță recunoscuți internațional: indicele Hirsch în SCOPUS, Webometrics și Google Academic, care vor sta la baza constituirii ratingului subdiviziunilor universitare, indicatorilor de performanță ai clasamentului în cercetare, cât și ai ratingului individual în criteriile concursurilor de promovare științifico-didactică la nivel de facultăți și catedre. De asemenea, se va opta pentru fortificarea activității de cercetare a studenților prin revitalizarea cercurilor studențești în cadrul fiecărei subdiviziuni și sporirea calității tezelor de licență elaborate. În același timp, va fi consolidată infrastructura de cercetare pe toate dimensiunile: renovarea Laboratorului Central și dotarea cu echipament performant, prestarea serviciilor de calitate în cercetare, asigurarea managementului datelor de cercetare în acces deschis și implementarea Sistemului Informațional de Management al Cercetării transparent și eficient la USMF „Nicolae Testemițanu”.
În prezent, potențialul științific uman al Universității constituie 5711 studenți, 397 de studenți-doctoranzi, 1350 de medici-rezidenți, 992 de cadre didactice și științifico-didactice, 287 de cercetători științifici, 467 de doctori în științe, 152 de doctori habilitați în științe și 13 academicieni, membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe a Moldovei.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii