Masă rotundă privind igiena şi securitatea alimentară
- vizualizări: 134
În cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, studenţii francofoni din anul II de studii au organizat o masă rotundă, unde împreună cu cadrele didactice au discutat despre igiena şi securitatea alimentară.
Elena Ciobanu, conferenţiar universitar la Catedra de igienă generală, ne-a relatat că tema abordată de tineri prezintă un rol primordial în asigurarea longevității societăţii. „Pe lângă faptul că există organe abilitate care sunt responsabile de supravegherea produselor alimentare, ar fi bine să cunoască atât mediciniştii, cât şi întreaga populaţie - cum să prevină anumite intoxicaţii alimentare, care sunt măsurile de profilaxie, cum putem să asigurăm securitatea alimentară şi care sunt consecinţele acesteia asupra sănătăţii”, a menţionat conferențiarul universitar.
Studenţii au pregătit un șir de comunicări în limba franceză, în care au inclus informaţii utile atât pentru colegi, cât şi pentru publicul larg. Mediciniştii afirmă că, de cele mai multe ori, intoxicațiile sunt cauzate de neglijența sanitară în prepararea sau păstrarea produselor alimentare, precum și ignorarea termenului de valabilitate. Spre exemplu, în perioada caldă a anului cele mai periculoase sunt ouăle, produsele lactate şi carnea.
Subiectele discutate au adus în prim plan obiceiurile alimentare ale studenților, intoxicaţiile alimentare, securitatea alimentară în stradă, aditivii alimentari și riscurile pe care le prezintă pesticidele, malnutriția, efectele negative ale cofeinei ș.a. Dat fiind specificul francofon al manifestării, tinerii au vorbit și despre alimentaţia în Moldova și cea din Franţa.
Masa rotundă a fost desfășurată în data de 2 noiembrie curent și a întrunit studenți de la USMF „Nicolae Testemiţanu” și de la Universitatea Tehnică a Moldovei, filiera francofonă Tehnologii alimentare. La eveniment au participat și Olesea Simion, responsabil de proiecte de la Antena Chișinău a Agenției Universitare a Francofoniei, Veronica Ichim, metodist coordonator, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, responsabilă de Filiera francofonă a USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, cadre profesoral-didactice de la Catedra de igienă generală a Universității noastre.
[nggallery id=438]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii