Neuropatologiile discutate la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 110
Tumorile sistemului nervos central și, în special, tumorile benigne și maligne meningeale au fost principalul subiect de discuție în cadrul unei conferințe științifice organizate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Profesorul Christian Mawrin, directorul Institutului de Neuropatologie al Universității Otto-von-Guericke din Germania, a venit cu o prezentare privind neuropatologiile, care a trezit interesul participanților.
Expertul a venit să vorbească audienței despre standardul curent de diagnosticare în neuropatologie și a menționat că s-a specializat în patologia creierului, deoarece în țara sa clinicile sunt orientate pe domenii foarte înguste. „Acum 30 de ani neuropatologia a devenit un domeniu separat în Germania, deoarece cunoștințele despre tumorile creierului și cele despre tratamentul acestor pacienți sunt destul de complicate.
Incidența bolii nu este una foarte mare, comparativ cu alte maladii canceroase, dar sistemul cerebral este unul foarte complex, iar pacienții cu tumori cerebrale nu au pronosticuri foarte bune, din păcate. Acest fapt reprezintă o provocare cu care încercăm să luptăm în clinică, zi de zi”, a mai adăugat Christian Mawrin.
Practica internațională reprezintă întotdeauna un model pentru viitorii specialiști în domeniu. „Este o ocazie unică să asistăm la prezentarea unuia dintre cei mai mari morfopatologi în neurochirurgie și să fim în permanență up-to-date, mai ales că ne străduim să aplicăm ultimele inovații în activitatea de zi cu zi”, a menționat Olga Gavriliuc, rezidentă în anul II la specialitatea Neurologie.
Conferința s-a desfășurat în data de 19 februarie și a înregistrat 62 de participanți, printre care studenți, rezidenți și cadre didactice de la catedrele de Neurologie, Neurochirurgie și Morfopatologie ale Universității noastre.
Expertul german se află pentru prima dată în Republica Moldova și a participat și la o întrevedere cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, academicianul Ion Ababii. În cadrul întrevederii s-a discutat posibilitatea dezvoltării unor relații de colaborare între instituția noastră și Institutul de Neuropatologie al Universității Otto-von-Guericke din Germania. Christian Mawrin a menționat că pentru început va oferi studenților, rezidenților sau unor tineri specialiști de la Catedra de morfopatologie oportunitatea de a fi instruiți în Institutul pe care îl conduce.
[nggallery id=329]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii