Orice accident vascular cerebral este o urgență medicală

Publicat: 01.03.2018

DSC_0636În data de 28 februarie 2018 a avut loc o conferință dedicată accidentului vascular cerebral, destinată medicilor de familie și medicilor din serviciul de asistență medicală urgentă din raionul Ialoveni. Evenimentul s-a desfășurat la IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Manifestarea a fost deschisă de profesorul Mihail Gavriliuc, șef al Catedrei de neurologie nr. 1, care a specificat importanţa acestui subiect - accidentul vascular cerebral ca o problemă semnificativă atât sub aspect medical, cât și sub aspect social și economic. „Prin această conferință vom încerca să înțelegem care sunt forțele noastre în combaterea acestei probleme. Ne-am adunat aici, în special medicii de familie și cei din serviciul ajutorului medical de urgență pentru a discuta problema și pentru a întreprinde măsurile de urgență în rectificarea și trasarea unui plan de perspectivă”, a spus profesorul Gavriliuc.  

DSC_0641Valentina Buliga, președintele Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie, prezentă la eveniment, a menționat că incidența acestei maladii este destul de înaltă, iar sistemul de sănătate depune eforturi mari în combaterea ei. „Impactul acestei maladii asupra societății, asupra familiilor și gradul de dizabilitate ne alarmează ca să găsim noi metode de tratament, noi măsuri de intervenție și medicamente, pentru a preveni și pentru a trata această maladie”.

Cu referire la același subiect, membrul Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie Boris Golovin a asigurat participanții că acest proiect este în vizorul comisiei, membrii acesteia fiind mereu deschiși și gata pentru a contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate atât din raionul Ialoveni, cât și din întreaga republică.

Grigore Zapuhlîh, director al IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, a declarat că acest eveniment va mobiliza personalul medical să acționeze de urgență, cu maxim profesionalism.

DSC_0637Președintele raionului Ialoveni Anatolie Dimitriu a salutat această inițiativă, menționând că este una foarte importantă pentru personalul medical, iar acest proiect, cu siguranță, va îmbunătăți serviciul de asistență medicală urgență din Ialoveni.

Statisticile arată că 400 din o sută de mii din populația țărilor Europei de Est au suferit cel puţin un accident vascular cerebral, iar Republica Moldova se află în top. Potrivit specialiştilor, pacienţii care suferă un accident cerebral vascular pot fi salvaţi doar dacă apelează la asistenţă medicală în primele trei ore de la apariţia simptomelor. Primele manifestări ar putea fi: dificultăţile apărute spontan în articularea sau percepţia vorbirii; amorţirea spontană sau slăbiciunea muşchilor feţei, ai mâinii sau ai piciorului, în special pe una dintre părţile corpului; dereglarea spontană a coordonării mişcărilor, instabilitatea mersului, ameţeala, înrăutăţirea bruscă a văzului unui sau a ambilor ochi; dureri de cap spontane şi inexplicabile ș.a.

Alte subiecte discutate în lucrările conferinței au fost: factorii de risc, profilaxia primară și secundară a accidentului vascular cerebral, patogenia, manifestările clinice de debut și tratamentul în perioada acută a accidentului vascular cerebral, manifestările imagistice al accidentului vascular cerebral, recuperarea primară, secundară și terțiară a pacienților cu accident vascular cerebral suportat și perspectivele de viitor ale tratamentului endovascular și chirurgical în perioada acută a accidentului vascular cerebral.

[nggallery id=741]

Orice accident vascular cerebral este o urgență medicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii