Simpozionul cardiologilor privind actualităţile europene în domeniu
- vizualizări: 64
Cardiologii și cardiochirurgii din țara noastră s-au reîntâlnit în data de 19 octombrie, în cadrul unui simpozion pentru a discuta actualitățile în cardiologie prin prisma ghidurilor noi ale Societății Europene de profil. Manifestarea a fost organizată de Disciplina de cardiologie din cadrul Departamentului Medicină Internă a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, s-a desfăşurat în contextul Zilelor Universității, marcate în perioada 16-20 octombrie curent.
Profesorul universitar Valeriu Revenco, dr. hab. șt. med., a declarat că întrunirea medicilor specialiști în cardiologie reprezintă o platformă de comunicare și informare, ghidurile Societății Europene de Cardiologie reprezentând un reper și fiind importante în practica zilnică a medicilor cardiologi. Referindu-se concret la noutatea acestor documente internaționale, profesorul Revenco a menționat că acestea sunt „modificări de ordin conceptual”, iar recomandarea esenţială este de a se pune accentele nu pe metodele de tratament, dar pe gestionarea pacientului - aprecierea durerii, disponibilitatea celor 120 de minute pentru internare într-o instituție specializată, parametrii și indicii cheie care indică o deviere a funcţionalităţii miocardului ș.a.
Registrele internaţionale arată că incidența persoanelor cu afecţiuni cardiace IMA STEMI este de 58 la 10 mii de populație, iar la nivel european aceasta variază de la 44 la 148.
Mihail Tașnic, secundar clinic în anul III, la Disciplina de cardiologie a USMF „Nicolae Testemiţanu”, a vorbit auditoriului despre conduita unui pacient cu IMA STEMI și a accentuat că administrarea metablocantelor este prioritară, indiferent de contraindicații, deoarece acestea, având un efect cardioprotector, reduc mortalitatea cu 25% din cazuri.
Aureliu Batrînac, conferențiar universitar la Departamentul Medicină Internă, a informat participanții despre tratamentul chirurgical în infarctul miocardic acut, subliniind că revascularizarea chirurgicală a miocardului este extrem de importantă, iar timpul pentru luarea deciziilor în acest sens este esențial. Aureliu Batrînac a subliniat şi importanţa conlucrării între cardiologi și cardiochirurgi, dar şi alţi specialiști pentru a identifica metodele individuale de tratament pentru fiecare pacient.
Potrivit statisticilor internaţionale, la nivel global, la fiecare minut se înregistrează un deces în urma unui atac de cord, iar la fiecare 4 minute - un atac cerebral/ictus.
Simpozionul cardiologilor şi al cardiochirurgilor a fost dedicat Anului Nicolae Testemiţanu.
[nggallery id=621]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii